Home »

Vicepremierul Suciu: Vom verifica, prin eşantion, calitatea lucrărilor executate prin PNDL

Vicepremierul Suciu: Vom verifica, prin eşantion, calitatea lucrărilor executate prin PNDL

Vicepremierul Suciu: Vom verifica, prin eşantion, calitatea lucrărilor executate prin PNDL
 

Vicepremierul Daniel Suciu a anunţat joi, la Tulcea, că, în perioada următoare, vor începe verificările lucrărilor executate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

"În perioada următoare, prin eşantion, voi verifica, alături de Corpul de control, de Inspecţia de Stat în Construcţii, calitatea lucrărilor acolo unde există suspiciuni, pentru că îmi doresc ca, la finalul PNDL, fiecare leu din cei 47 de miliarde să fie cheltuiţi în beneficiul românilor, indiferent de localităţile în care trăiesc", a declarat joi, în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Tulcea, vicepremierul Suciu.

În timpul conferinţei de presă, vicepremierul Suciu a răspuns astfel problemelor pe care le-au ridicat primarii tulceni în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor executate de unele firme de construcţii.

"De foarte multe ori, între proiectul tehnic şi studiul de fezabilitate există diferenţe enorme şi stăm pe la 10-15% când ne apucăm de lucrare şi vedem că nu se mai pot încadra în bani, că vin constructorii şi spun că nu pot face lucrarea şi nici nu o pot denunţa, pentru că, după aceea, plătesc penalităţi sau nu mai pot merge la licitaţii trei ani de zile după ce denunţă un contract. Dacă aleg să meargă mai departe cu un asemenea contract cu diferenţă între proiectul tehnic şi studiul de fezabilitate, vor face o lucrare slabă, cu materiale de slabă calitate şi doar ca să închidă un subiect, să se încadreze în nişte bani", a mai spus Daniel Suciu.

După conferinţa de presă, vicepremierul şi autorităţile tulcene au inspectat şantierele unor lucrări de modernizare a drumurilor judeţene Horia-Hamcearca-Nifon şi Ceamurlia de Sus-limita de judeţ Constanţa. Valoarea totală a acestor lucrări este de aproximativ 49 de milioane de lei.

În judeţul Tulcea, prin PNDL, Ministerul Dezvoltării Regionale asigură finanţări în valoare totală de 2,2 miliarde de lei, potrivit autorităţilor.

Vicepremierul a semnat la Tulcea contractele de finanţare europeană pentru trei proiecte care vizează modernizarea unor drumuri judeţene, a unei grădiniţe din municipiul Tulcea şi a două unităţi sanitare, valoarea totală a acestor proiecte fiind de circa 30 de milioane de lei.

În acelaşi context, preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu, a semnat procesul verbal de predare a amplasamentului pentru modernizarea a 54 de kilometri de drumuri judeţene, un proiect în valoare totală de aproximativ 98 de milioane de lei.

AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)

2019-04-25 15:39:06
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!